Reținere seismică laterală pentru conducte

Această componentă este responsabilă pentru fixarea în siguranță a sistemului de contravântuire seismică la structura primară a clădirii, fie că este vorba de o placă de beton, perete sau grinda de oțel structurală. Metodele obișnuite de ancorare includ-ancore mecanice de întărire” sau „ancore chimice” încorporate în beton și „cleme de grinzi” fixate pe grinzi de oțel. Fiabilitatea punctelor de ancorare determină în mod direct eficacitatea întregului sistem seismic și servește drept punct de plecare al traseului de încărcare.

Servind drept „scheletul” sistemului, aceste elemente sunt componentele rigide de bază care rezistă direct și transferă sarcinile seismice laterale. Acestea includ în primul rând „C-canaluri de sprijin” și „tije de sprijin seismice” (sau „concentrații de balansare”). Structurile cu canal C-funcționează adesea ca șine de susținere, în timp ce tijele de sprijin-seismice cu lungime reglabilă, cu rigiditatea lor ridicată, sunt proiectate special pentru a rezista balansării laterale a țevilor, acționând ca puntea principală care transferă forțele de la conductă la punctele de ancorare.

Această piesă funcționează pentru a conecta strâns țeava însăși la structura de susținere, realizată de obicei folosind diverse „cleme de țeavă” sau „inele de țeavă”. Pentru țevile izolate, se folosesc „cleme de țeavă izolate” cu un diametru interior mai mare sau un design special pentru a ține în siguranță țeava fără a zdrobi izolația. Când forțele seismice acționează asupra conductei, acestea sunt mai întâi transferate către componentele ulterioare prin această interfață.

Diferiți conectori acționează ca articulațiile sistemului, asigurând un transfer neted și complet al forței. De exemplu, „piulițele suportului” pot fi blocate oriunde de-a lungul traversei canalului C-, oferind puncte de conectare flexibile; „Conectori 3D” sunt utilizați pentru a gestiona sarcini complexe multi-direcționale; și „conectori pivotanți” (sau „balamale seismice”) permit tijei de sprijin să pivoteze într-un anumit unghi, găzduind dilatarea și contracția termică, prevenind în același timp momentele de încovoiere nedorite în timpul unui cutremur, protejând astfel alte componente.

Această categorie include piese mai mici, dar cruciale, care asigură durabilitatea, siguranța și funcționalitatea sistemului. De exemplu, o „placă de rigidizare” este o placă mică de oțel sudată pe suport pentru a preveni deformarea locală în punctele de solicitare ridicată. O „oprire limită” este un dispozitiv inteligent care permite țevii să se miște liber în condiții normale (cum ar fi expansiunea termică), dar se angajează să restricționeze mișcarea într-un interval de siguranță dacă deplasarea seismică depășește limitele permise.